Funcționalități

Tot ce face o grădiniță, pe module

Fiecare modul este gândit pentru cine îl folosește zilnic: educatoarea de pe telefon, directorul de la birou, părintele din mașină, în drum spre casă. Datele introduse o dată apar peste tot unde sunt necesare.

Zi de zi

Prezență zilnică

Prezent, absent, întârziat sau motivat, cu ora sosirii completată automat și cine a adus sau a luat copilul.

  • „Marchează toți prezenți” pentru grupa educatoarei, fără a suprascrie absențele deja notate
  • Părintele primește notificare la sosire
  • Istoric pe copil și rapoarte de prezență pe grupă și lună
EducatoareÎngrijitoareDirector

Jurnalul zilnic al copilului

Somnul (interval), cele trei mese cu cât a mâncat, starea de spirit, activitățile zilei și observațiile educatoarei.

  • Activități predefinite, completare în câteva atingeri
  • Apare în aceeași zi în aplicația părintelui
EducatoarePărinte

Meniu săptămânal și catering

Cinci zile, patru mese, alergenii din lista europeană și caloriile. Bucătăria vede alergiile copiilor prezenți și numărul de porții pentru ziua următoare.

  • Meniul este vizibil părinților în aplicație
  • Comanda către firma de catering se trimite pe WhatsApp dintr-un click
BucătărieDirectorPărinte

Calendar și evenimente

Serbări, ședințe cu părinții, excursii, zile libere. Evenimentele pe grupă ajung doar la părinții din grupa respectivă, cu confirmare de participare.

  • Notificare push la publicare
  • Lista de participanți pentru organizator
DirectorEducatoarePărinte

Educațional și conformitate

Caietul educatoarei

Planificarea anuală (temele pe săptămâni) și planificarea săptămânală pe domenii experiențiale, cu fotografii din activități și export PDF pentru inspecție. Pagina dedicată

  • Scheletul săptămânii se generează din planul anual
  • Directorul vede caietele tuturor grupelor
  • Inclus în toate planurile
EducatoareDirector

Portofoliul profesorului

Structura din OMEC 3858/2026: cele cinci secțiuni, încărcare de documente, opis generat automat și declarația din anexa 2, semnată electronic.

  • Directorul stabilește formatul acceptat și termenele
  • Depunere și deblocare controlate
EducatoareDirector

Comisii, decizii, ședințe, ISJ, ARACIP

Comisiile permanente cu membri și responsabili, cele șase modele oficiale de decizii gata de printat, ședințele CA și CP cu prezență, rapoartele către ISJ și programele ARACIP cu activități urmărite.

  • Fișe de evaluare a cadrelor și evidența cursurilor de perfecționare (creditele)
  • Fișe de observație a copiilor, cu observații confidențiale
Director

Cabinet medical

Triaj zilnic cu temperatură și simptome, măsurători de creștere, vaccinări cu scadențe, adeverințe medicale cu termen de valabilitate și alergiile pentru bucătărie.

Asistent medicalDirector

Comunicare cu părinții

Mesagerie

Conversații directe între părinte și educatoare sau conducere, mesaje către toată grupa sau toată grădinița, răspunsuri la mesaj, editare și ștergere.

  • Educatoarele nu își dau numărul personal
  • Notificări push pe telefon
Toți

Galerie foto și video

Albume pe zi și activitate, cu etichetarea copiilor. Părinții văd doar fotografiile grupei lor, prin link-uri private care expiră.

  • Fotografiile se redimensionează automat pe server
  • Atașabile direct pe activitatea din caietul educatoarei
EducatoarePărinte

Cereri și cerințe

Părintele cere din aplicație o absență, o întârziere sau schimbarea persoanei care preia copilul; grădinița aprobă sau respinge cu un răspuns. Invers, grădinița trimite părinților formulare și documente de completat sau semnat.

  • Formulare personalizate cu câmpuri, fișiere și semnătură
  • PDF al formularului completat
PărinteDirector

Documente și șabloane

Arhiva de documente a grădiniței organizată pe dosare, plus șabloane de documente cu câmpuri completate automat din datele copilului și ale părintelui.

DirectorEducatoare

Administrativ

Facturi, taxe și plăți

Șabloane de taxe (lunară, masă, opționale), generarea facturilor pentru toată luna dintr-un click, înregistrarea plăților, PDF și notificarea părintelui.

  • Părintele vede soldul și istoricul în aplicație
  • Rapoarte de încasări pe lună
ContabilitateDirectorPărinte

Contracte electronice

Contractul se generează din datele copilului și ale părintelui, se trimite în aplicație și se semnează electronic de ambele părți, cu PDF final.

  • Previzualizare înainte de trimitere
  • Istoric: trimis, vizualizat, semnat
DirectorPărinte

Rapoarte

Venituri, grad de ocupare pe grupe, prezență, înscrieri și retrageri, cu export PDF și Excel.

DirectorContabilitate

Angajați, grupe și permisiuni

Invitarea angajaților pe roluri, repartizarea educatoarelor pe grupe, matricea de permisiuni pe module pe care o controlează directorul și pe care o aplică serverul.

  • Inventar pentru materiale și consumabile, cu stocuri minime
Director

Vrei să le vezi în funcțiune?

Îți arătăm modulele relevante pentru grădinița ta, pe datele tale, în 30 de minute.